Fursecuri cu Vanilie

Ingrediente:

  • 100 g unt
  • 100 g zahar pudra
  • 2 oua mari
  • 150 g faina
  • 2 pliculete zahar vanilinat sau esenta de vanilie
  • 100 g stafide

Mod de preparare:

Untul pe care il folosim trebuie scos cu putin timp inainte din frigider, si tinut la temperatura camerei sa se inmoaie (nu se pune pe foc sau langa foc!).

Stafidele se curata de codite, se spala si se tin la inmuiat in lapte incalzit sau putin rom.

Untul moale se freaca spuma cu zaharul pudra. Se adauga ouale, zaharul vanilinat si se freaca in continuare. Se adauga stafidele scurse.

Se adauga faina cernuta (prajiturile ies mai pufoase daca se cerne inainte faina) si se amesteca compozitia cu o lingura sau o spatula din lemn.

Cu ajutorul unei lingurite se pun in tava neunsa gramajoare cat nuca, se lasa distanta intre ele deoarece la caldura se vor lasa.

Se coc la foc potrivit (cuptorul trebuie incalzit in prealabil) pana cand marginile fursecurilor se coloreaza usor in cafeniu (cam 15-20 min).

Daca vrem sa facem mai multe fursecuri dublam cantitatea ingredientelor iar in timp ce unele fursecuri se coc la cuptor restul compozitiei se tine la rece in frigider.